Tezaure medievale (sec. XVI-XVII) din vechile colecții

ale Muzeului Național de Antichități

 Institutul de Arheologie„Vasile Pârvan”, continuatorul Muzeului Naţional de Antichităţi, dispune de un patrimoniu arheologic important, compus atât din piese aparţinând vechilor colecţii constituite în secolul al XIX-lea, cât şi provenind din cercetări arheologice. În perioada începuturilor, în fondurile Muzeului Naţional de Antichitǎţi au intrat, prin donaţii sau achiziţii, o serie de colecţii particulare prestigioase: S. Rosetti, P. Casotti, C. Bolliac, B. Ghica, D. Sturza, M. Kogǎlniceanu, P. Enciulescu, C. Beldiceanu, cǎrora li se adaugǎ, în secolul trecut, cele ale lui D. Butculescu, D. Zamfirescu, Al. Lenş, Maior Papazoglu, B. Solacolu, I. Vendelin, Fr. Ardos, I. Mititelu, H. Slobozianu, Lucaciu, Tzigara-Samurcaş, colecţia de vase greceşti de la muzeul Kalinderu, unele piese din colecţia M. Sutzu preluate de la Academia Românǎ, obiecte din vechile colecţii ale Universitǎţii, din colecţia muzeului Al. Saint Georges etc. Patrimoniul arheologic actual cuprinde, pe lângă vechile colecţii donate în primii ani de existenţǎ a Muzeului Naţional de Antichitǎţi, reprezentate de piese egiptene, de vase miceniene, cipriote, italiote şi atice, de opaiţe şi sticlărie romane, de inscripţii şi monede, importante descoperiri de piese arheologice, păstrând organizarea în colecţii de studiu, pe criterii topografice şi cronologice, de la uneltele paleolitice până la artefactele medievale târzii, precum şi piese epigrafice, arhitecturale, sculpturale, numismatice, fiind îmbogăţit prin donaţiile şi achiziţiile adăugate fondului iniţial şi, mai ales, prin continuarea programului de cercetări arheologice al institutului. Colecţia numismatică este una dintre cele mai vechi, mai mari şi mai importante din România şi din această parte a Europei (peste 100.000 de piese). Predomină emisiunile monetare (din aur, argint şi metal comun), între care sunt foarte bine reprezentate cele antice greceşti, dacice, romane republicane şi imperiale, bizantine, medievale şi moderne din Europa Centrală şi Occidentală (poloneze, ungureşti, germane, olandeze, italiene ş.a.) şi islamice (mai ales otomane). Colecţia include şi sigilii, ponduri, podoabe şi vase găsite cu tezaure monetare, şi medalii româneşti, europene şi un remarcabil fond de medalii nord-americane. Multe piese reprezintă rarităţi sau realizări artistice excepţionale. În afara colecţiilor arheologice, Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” mai adăposteşte şi importante fonduri de documente de arhivă şi de carte.

Din vechile colecţii ale Muzeului Naţional de Antichităţi prezentăm o serie de piese din tezaure medievale mixte alcătuite din podoabe şi monede. Au fost alese următoarele tezaure care acoperă toate regiunile istorice:

- Transilvania: Braniștea (jud. Bistrița-Năsăud) – sec. XVI,

- Moldova: Bucium (municipiul Iași) – sec. XVI-XVII,   

- Țara Românească: Ulmeni (com. Ulmeni, județul Călărași),

- Republica Moldova: Dezghingea (fostul jud. Cahul, azi Găgăuzia) - sec. XVI-XVII şi Purcari (fostul județ Cetatea Albă, azi jud. Tighina).

Tezaurele conţin pe lângă podoabe din metal preţios și monede din aur şi argint. Existența monedelor oferă repere mult mai precise de datare decât caracteristicile tehnice sau compoziția materialelor din care sunt prelucrate obiectele de podoabă. În general, podoabele din metale preţioase erau purtate de familiile boierești și de cele domnești. Podoabele făcute din metal comun sau din aliaj slab de argint erau făcute de meșteri, care nu făceau parte din bresle și care le vindeau prin târguri (cele mai cerute erau cerceii, salbele, agrafele, fibulele sau inelele). Ţara noastră dispune de zăcăminte de aur şi argint ce a permis în perioada medievală realizarea podoabelor din metal exploatat local. Astfel de centre erau la Baia Mare, Baia Sprie, Abrud, Zlatna, Baia de Arieş, la Băiţa şi Lăpuş sau la Păuliş în Banat. În spaţiul extracarpatic metalele preţioase erau obţinute mai ales din nisipurile râurilor de munte. Exploatarea resurselor locale de metal preţios a determinat în perioada medievala deschiderea mai multor ateliere de argintărie. Totodată podoabele din metale preţioase, unele împodobite şi cu pietre preţioase reprezenta un mod de tezaurizare uneori plata moşiilor făcându-se parţial şi cu podoabe aşa cum reiese din documentele vremii. În Transilvania, meşterii proveneau încă din sec. XIV, preponderent din rândurilor saşilor. Aceştia s-au reunit în bresle, fiind într- continuă creştere, la Cluj, în prima jumătate a sec. XVI erau 180 de aurari, iar la Sibiu în a doua jumătate a secolului XVI erau 77. Se pare că meșterii sași din Brașov vindeau în zona Țara Bârsei, în Țara Românească și parțial în Moldova, în schimb cei din Cluj, vindeau în împrejurimi și în Europa centrală: Polonia, Slovacia (Košice) sau Ungaria. În spațiul extracarpatic, prima breslă este consemnată la București, în 1634, iar în Moldova între 1670-1685. Pentru obţinerea podoabelor era necesar un atelier cu puţine unelte, dar necesita o bună tehnică a meşterului. De regulă, meșterii bijutieri făceau parte din rândul persoanelor înstărite, care uneori ocupau și posturi municipale. Categoriile sociale mai sărace foloseau podoabele executate în centre locale, balcanice sau ruseşti. Acestea erau sub formă de brăţări sau mărgele. Mărgelele erau realizate prin înfăşurarea pe o sârmă a unei cantităţi de metal cald care după răcire era tăiat în bucăţi şi şlefuit. Pentru brăţări, baghete de metal la cald se îndoiau şi se suprapuneau capetele.

Podoabele prezentate sunt însoţite şi de monede de aur dintre care remarcăm trei ducaţi austrieci bătuţi la Praga în timpul împăratului Rudolf al II-lea (1576-1612), care provin din tezaurele de la Dezghingea (2 ex.) şi de la Purcari, raionul Ştefan Vodă, Rep. Moldova (1 ex.). Monedele veneţiene de aur sunt reprezentate de trei ţechini (ducaţi) emişi în secolul al XVI-lea, care fac parte din tezaurul descoperit la Dezghingea, Găgăuzia, Republica Moldova. Tezaurul de la Dezghingea cuprinde ţechini care poartă numele următorilor dogi: Gerolamo Priuli (1559-1567), Pietro Loredano (1567-1570) şi Nicolo da Ponte (1578-1585). În compoziţia acestui tezaur intră şi alte piese de aur din Imperiul otoman (emisiuni de la Suleyman I, Selim II, Murad III), data de încheiere fiind stabilită de un altân din timpul domniei sultanului Mehmed III (1595-1603). Prezenţa emisiunilor de aur veneţiene în Ţările Române la sfârşitul veacului al XVI-lea este un fapt obişnuit, ţinând cont de prestigiul de care se bucura această categorie monetară în Orientul Apropiat şi Europa de sud-est. Monedele veneţiene din această perioadă însoţesc de regulă emisiunile de aur otomane şi cele din Imperiul Romano-German relevând rolul de zonă de tranzit între regiunile de la sudul Dunării aflate sub directa stăpânire a sultanului şi ţările din centrul Europei. Circulaţia ţechinilor veneţieni în Ţările Române la sfârşitul veacului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea este evidenţiată de descoperiri precum: Rasa - jud. Călăraşi, Ghimpaţi - jud. Giurgiu, Baia Mare, Oradea, Cupcui (raionul Leova -Republica Moldova) şi Bălţata (raionul Criuleni, Republica Moldova). Deşi documentele scrise din această epocă nu menţionează în mod explicit folosirea în tranzacţii a ţechinului veneţian este de presupus că denumirea comună de galbeni sau ughi sub care apar monedele de aur în Ţările Române cuprinde şi acest nominal.

Bibliografie:

Ioniță, Adrian, Podoabe asociate cu monede în tezaure medievale aflate în colecțiile Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan", Simpozion de numismatică, Chișinău, 13-15 mai 2001, București, 2002.

Popescu, Marin Matei, Podoabe medievale în Țările Române, București, 1979.

Niţu, Florentina, Preturi de podoabe si orfevrarie din metal pretios in spatiul românesc (secolele XVI-XVII), Bucureşti, 2006.

Suter, Constantin, Istoria artelor plastice, București, 1967.